Salut!

Reprezentativ

Numele meu este Tudor, sunt un tanar care (cred eu) a trait multe si care a vazut multe in prea putin timp… Dar din pacate nu am putut schimba nimic…

Nu stiu cum sa ma descriu… am multe ganduri dar putine pot sa le asez pe hartia virtuala… Imi fac iluzii cum ar putea sa arate aceasta tara , aceasta lume, dar tot imi spun ca nu pot schimba nimic… Multi spun ca: „Schimbarea incepe cu noi insine”. Au dreptate. Cel putin eu asta cred. Dar oare o punem in practica?

In fiecare zi ma trezesc cu gandul la schimbarea care o voi face… Dupa ce termin de visat cu ochii deschisi, ma ridic, ma spal, beau cafeaua si fug la munca… Si dupa o zi la fel ca celelalte dinainte, realizez ca nu am schimbat nimic. Rutina…

Traiesc mai mult in ganduri si idei… Termin ceaiul , fumez tigara , ma spal si ma pun sa dorm… Imi termin programul care il repet zi de zi de ceva vreme incoace.

Sfarsit de an

La multi ani!

In timp ce imi fumez linistit tigara de dimineata, realizez ca a mai trecut un an. Stau pe bancuta de la terasa casei batranesti a celui mai bun prieten, ascult raul, padurea , natura, si parca muntele imi sopteste la ureche: ” Trezeste-te ! E un an nou, este un nou inceput!”

Pisicuta care pazaste casa a venit si ea sa imi ureze buna dimineata si an nou fericit, dar eu stau sa imi pun gandurile in ordine. Nu vreau sa ma gandesc la ce am facut anul trecut deoarece se umple mintea de regrete. Sigurul regret ce il am in minte si in suflet este ca nu am avut mai multe realizari , mai multe momente frumoase alturi de cei dragi. Dar totodata realizez ca in acest an ce a trecut am invatat multe , am cunoscut oameni noi si prefer sa cred ca a fost un an bun.

Pentru noul an, sper sa invat mult mai mult, sa cunosc mai multi oameni, sa vizitez mai mult decat in anii trecuti , sa reusesc sa fac mai mult bine oamenilor si naturii si sa nu am grija zilei de maine.

Tie cititorule, iti doresc in primul rand sa fi fericit si sa se implineasca tot ce iti doresti.

La multi ani!

Pescuitul

Una din placerile mele… Alaturi de familie sau prieteni , pecuitul este (parerea mea) cel mai bun mod de relaxare. Stand pe malul apei alaturi de cei dragi, povestind amintiri, discutand anumite tactici, citind sau chiar sa stam sa admiram natura, este cel mai bun mod de a ne incarca bateriile dupa cate o saptamana sau luna de munca. Dar de foarte multe ori prefer sa fiu doar eu cu gandurile si regretele mele in mijlocul naturii. Asa ca de cand incepe sezonul de pescuit, duminica ma trezesc la sase ca asa imi este obiceiul, spalarea , cafeaua si echiparea. Pregatesc cu mare atentie lanseta si trusa cu momeli artificiale , ies din casa , imbrac salopeta de cauciuc , inchid totul si plec. Nu am mult de mers , trec drumul , calea ferata si un teren agricol, si ajung la rau. Pe malul raului caut in liniste o intrare prin buruienile si tufele mai inalte ca mine. Daca nu gasesc vreo intrare , ma strecor prin jungla aceea si intru in apa pana la glezne. Este un rau micut, acoperit de plante si copaci, cu mizerii peste tot ( trebuie sa ne lasam amprenta in orice colt de natura) , dar este locul unde reusesc sa ma relaxez. Trag aer in piept si incep lansatul, cautare capturii record incepe. Tot ce prind, ca e peste, ca e o crenga sau orice altceva, eliberez totul. Am nevoie de miscare in natura nu de peste. Tot merg in susul vaii lansand , admirand peisajul rupt din rai si aruncat in mijlocul gunoaielor, mai prind cate un peste, ma bucur ca mai sunt pesti aici si tot asa ma bucur de cateva ore de relaxare. Merg vreo doi kilometrii in sus, admirand natura , cantecul pasarilor, se mai intampla sa vad si cate o vulpe ce vine sa bea apa, sau poate sa prinda un rozator, cate o caprioara sau fazan, numai cu oameni nu vreau sa ma intalnesc. Stricam tot peisajul. In timp ce merg eu prin vale incerc sa filmez cate un pic sa impartasesc lumii bucuria mea. In final, ajung la locul unde mi-am propus sfarsitul aventurii, fiecare intrare in rau este o noua aventura. Ies trist din vale, las toata minunatia la locul ei , cat se poate de departe de mana omului, si plec spre casa cu noi amintiri. Ajungand in civilizatie , imi ies la suprafata toate gandurile si stresul. Dar totusi zambesc deoarece vad in minte frumosul naturii, si sper sa imi ramana in minte acea imagine pana la urmatoarea aventura. Multumesc PS: am lasat link cu video de la pescuit. https://youtu.be/Q0NILsZO4MQ

De ce prost?

          De ce spun ca sunt prost?
Sunt prost deoarece m-am nascut in aceasta tara, sunt prost deoarece am crescut intr-o tara in care comunismul a spalat creierele oamenilor. Sunt prost deoarece in liceu gandeam diferit fata de profesor. Sunt prost deoarece parintii s-au chinuit sa ma tina intr-o facultate. Sunt prost deoarece dupa facultate si in vancantele din timpul facultatii mergeam in strainatate sa culeg cartofi pentru bani, cu banii aia cumparam din Romania acei cartofi de la supermarket. Sunt prost deoarece am gasit un loc de munca in domeniul meu in tara, unde am muncit si invatat din greu pe bani putini, am fost batjocorit de superiori deoarece vorba aia :” Nu stii nimic” multumita facultatii. Sunt prost deoarece vad cate se intampla in jurul meu dar nu fac nimic. Sunt prost deoarece ma mint zi de zi ca nu pot face nimic. Sunt prost deoarece tac in loc sa vorbesc, sa spun tot ce am pe suflet. Sunt prost deoarece accept scuzele persoanelor care ma fac sa ma simt in ultimul hal. Sunt prost deoarece ma las inghitit de lumea asta falsa. Sunt prost deoarece tot timpul ma compar cu altii. Sunt prost deoarece citesc de toate. Sunt prost deoarece cred ca noi oamenii am putea sa ne unim, sa ne ajutam unul pe celalalt, sa facem o lume mai buna, mult mai buna. Sunt prost deoarece cred ca daca fiecare dintre noi am face lucru bun pentru cel de langa noi, o bucurie cat de mica, deja ar fi o lume mai buna. Sunt prost deoarece cred ca nu banul conteaza, ci bunatatea si respectul fata de oameni si natura. Sunt prost deoarece planul meu de viitor e sa am un bagaj de cultura si nu un bagaj de bani. Sunt prost deoarece imi doresc sa am o viata normala, nu cu palate, masini si conturi in banca, ci o casuta mica plina de suflete , in care sa nu ne facem griji pentru ziua de maine. Sunt prost deoarece tot timpul cand imi spune cineva ” Sa fim buni in preajma sarbatorilor ” , o numesc ipocrizie, si ii spun „Cum ar fi daca am fi buni tot timpul anului? Nu numai de sarbatori”.  Nu imi schimb gandirea asta de prost pe toti banii din lume. Sunt prost…
Draga cititorule, nu pot sa iti urez altceva decat sa te bucuri de sarbatori in mijlocul familiei. Sarbatori linistite , si sper sa se implineasca toate dorintele tale si a tuturor!

Romania, iadul raiului

Bun venit in Romania!
Oriunde ajungi in aceasta tarisoara poti vedea ceva frumos. In oras, la sat , la munte sau la vale exista ceva frumos…
Imi place sa vizitez tara cand si cum pot ( timpul si banii nu prea imi permit asta). Anul trecut am reusit sa vad o mica parte din tara intr-un concediu de 10 zile cu doar o mie de lei in buzunar. Era undeva prin luna iulie cand am pornit din Zalau cu destinatia Romania. Prima oprire : Targu Mures, unde vroiam sa campam pe malul raului dar din pacate vremea nu a fost de partea noastra asa ca am lasat bagajele in masina si am facut o plimbare de vreo trei ore prin imensa gradina zoologica, unde aerul, animalele si verdeata te fac sa te simti in mijlocul naturii. Mai apoi am facut o mica plimbare pe malul Muresului mai mult in recunoastere. Ne trezim la realitate, trebuie sa cautam un loc unde sa dormim. Am gasit o mica pensiune pe marginea drumului foarte aproape de rau. Preturi accesibile, camere frumoase, paturi si apa calda… E tot ce ne trebuie. Seara , alaturi de o bere si de gasca ne facem planul pentru ziua urmatoare. Ora 6:00. Spalarea, cafeaua, echiparea cu trusa si lanseta de pescuit si o luam pe jos pana la rau. Lansam , cautam pestele, nu prindem nimic, dar oricum nici nu era important sa prindem peste. Obiectivul principal era relaxarea. Plecam inapoi la pensiune, ne spalam , umplem masina de bagaje, ne luam ramas bun de la gazde si la drum. A doua oprire : Sighisoara , plina de istorie si de cladiri desenate de ani si vreme. Gasim o parcare si o luam pe jos prin locul unde esti teleportat in alte vremuri. Porti, ziduri ,turnuri , care in combinatie cu culorile aprinse ale hainelor din zilele noastre, telefoane mobile si aparate foto, te fac confuz, oare in ce an suntem? Urcam scarile turnului si ajungem la balcon. Prima impresie cand iesi la balcon este extraordinara. Poze din toate unghiurile, fotografiem cladirile si totul, cu scopul de a putea visa si alta data in fata calculatorului. E tarziu, revenim in prezent, parasim epoca medievala in schimbul gasirii unei bucati de natura. Cautam pe GPS un loc salbatic. Iesim din oras pe unde am intrat si campam pe malul Tarnavei. Se aud trenuri si masini dar macar avem aer curat , verdeata si un rau frumos. Instalam in graba corturile si luam lansetele… 2 ore de pescuit, dupa care cina in jurul focului, cartofi si aripioare prajite pe disc, dar mai presus de orice mancare este slana cu ceapa si un paharel de palinca sa avem pofta. Dimineata. Nu ne uitam la ceas, ne bucuram de aerul curat al naturii, sorbim repede cafeaua calda din paharul de unica folosinta si fuga pe malul apei. Pescuim, radem, povestim amintiri din zilele trecute si facem planuri pentru zilele urmatoare. E timpul sa plecam. Adunam corturile, facem curatenie dupa noi, ne uitam sa nu lasam ceva in urma, si ne dam seama ca singurul lucru ce il lasam in urma este un loc minunat. Punem bagajul de amintiri in memoria telefonului dar mai important, acea priveliste, acele sunete ale apei, ale pasarilor si ale frunzelor suflate de vant raman in mintea mea pentru totdeauna.
A treia orprire: minunatul Brasov. De cum am coborat din masina am inchis ochii si am luat o gura din aerul racoros si curat. Am deshis ochii, ma uit spre munte si raman nemiscat cateva secunde admirand minunatia ce a aruncat-o Dumnezeu in mijlocul tarii noastre. Nu am sa va povestesc multe, dar Biserica Neagra cu exteriorul ei superb, maretia acesteia te face sa zici ca esti intr-o poveste de demult. Si cand crezi ca le-ai vazut pe toate, pasesti inauntrul bisericii si ramai uimit. Iesim dintr-o era si intram in alta, unde vezi magazine si farmacii, buticuri si terase care mai de care, aglomeratie de oameni, totul este intr-o graba de neimaginat , numai acea biserica sta nemiscata de sute de ani privind acele mici fapturi cum alearga zi de zi pe langa ea la fel ca furnicile, poate ca acei oameni nici nu mai observa frumusetea cladirii, sau a muntelui. Ne luam ramas bun de la Brasov. A patra oprire : Castelul Bran.  Istorie, istorie, istorie. Cautam repede un loc de parcare , dam cu ochii de o doamna ce ne face semn sa intram intr-o curte. Parcam , platim, inchidem masina si o luam pe jos cu curaj spre castel. Reusim sa ajungem la intrarea in curtea castelului, trecand pe langa oameni si buticuri, si dam de un rand urias de oameni. Ne hotaram sa asteptam , ca doar suntem in concediu, nu ne grabeste nimeni. Intr-un final reusim sa platim biletul de intrare si ne alaturam armatei de oameni ce merg grabiti spre castel. Dam fata in fata cu o maiestoasa creatie a omului de demult, ne uitam cu frica spre ea, si intram inauntru. Inauntru un miros aparte, care in combinatie cu acele camere te face sa crezi ca esti in acele vremuri demult apuse. Vizitam castelul, inregistram in minte fiecare centimetru, fiecare uniforma , sabie, coroana unui mare Domn. Reusim in scurt timp sa vedem totul si plecam de la castel cu o amintire frumoasa. O luam prin munti pana la vale spre oprirea cu numarul cinci , care este Slobozia. Aerul de acolo te face sa te intorci inapoi la Brasov, dar ma uit spre viitor, spre ce mai am de vazut, nu ca nu as mai vizita Brasovul dar mergem inainte. Ajungem la prietenii care ne gazduiesc la ei pentru doua nopti. Ne luam sa facem o plimbare sa vizitam putin orasul. Vis-a-vis de blocul in care locuiesc prietenii nostri este un parc destul de mare si frumos, si decat sa stam in casa, preferam sa ne plimbam vreo  doua ore pe acolo, nestiind altceva ce sa vizitam. Ajungem acasa, intre timp si gazda noastra s-a intors de la munca. Ne spune ca daca vrem ne fugareste pana la lacul Amara. De acord. Mergem cativa kilometri cu masina pana dam de o oaza verde, un lac frumos cu plaja si barcute. Sunt doar cateva masini parcate acolo (ma intreb de ce nu merge lumea pe acolo),   privim lacul , calcam nisipul fin , ne minunam de acel loc de care nici nu stiam pana in momentul acela. Facem o lunga plimbare prin imensul parc de langa, singurele persoane ce erau pe acolo erau un cuplu si niste copii ce profitau de leaganele goale. Ne luam ramas bun si plecam spre oras. Mancam , radem, povestim, le spunem prietenilor ce locuri minunate an vizitat si tot asa. Urmatoarea zi la fel. Facem bagajele, mancam si urcam in masini. Ne-am marit gasca, ne trebuie doua masini. O luam spre mare. Ajunsi la mare, in Eforie Nord cautam o cazare, o casa in care sa incapem toti, si dam de o doamna care avea o casa mai mare si care ne cazeaza la ea pe bani putini. Singurul lucru de care nu au fost multumiti cativa din prieteni era ca suntem la vreo doi kilometri de plaja. Pentru mine era perfect deoarece sunt un iubitor de plimbari. Vedem casa, simpla, dar incapatoare si curata. In curte avea loc pentru gratar, hamac si balansoar, si un catel plin de capuse. Ne cazam. Mergem la cumparaturi si incepem siesta. Gratare, o bere, o poveste, rasete, relaxare in toata regula. O seara extraordinara. Dimineata asteptam sa se trezeasca toata lumea ( sunt o persoana care si duminica e treaz la 6:00), bem cafeaua si fugim spre mare. Ajungem la plaja, nisip , apa, soare. O tinem asa vreo trei zile dupa care ne luam ramas bun de la gazda si de la mare. Satui de atata drept, atata campie, strabatem zarea cu ochii, cautand macar un deal. Intr-un final ajungem la Curtea de Arges. Reusim sa ii convingem intr-un final pe cei ce nu erau de accord cu noi sa vizitam manastirea. Un loc superb, o imensa “faptura” creata de mana unui om. Fiecare coltisor modelat in asa fel incat zici ca a fost facut de vre-un zeu al unor timpuri stravechi. Incercam sa inregistram totul in memorie, centimetru cu centimetru. Plecam minunati de acea faptura care parca iti soptea despre istoria ei si despre fiecare furtuna si viscol ce au incercat sa o darame. Urcam. Vale,padure,munte, placerea mea de a revizita Transfagarasanul. Minunatul dar si periculosul drum ce face trecerea de la sud la nord, facandu-si cale printre rocile vechi de mii de ani. Nici nu stii in ce parte sa te uiti, peste tot e un peisaj mirific. Sus la lacul Balea, facem poze cand cu telefonul cand cu ochii. Uitandu-ma spre varfuri sau spre vale, in timp ce trag aerul rece in piept ma gandesc la ce minunatie de tara avem, Creatorul acestei planete este cel mai bun artist. Dupa un timp ne hotaram cu greu sa urcam in masina, parca ceva ne soptea sa ramanem acolo pentru totdeauna. Coboram spre cascada Balea unde muntele ne face o demonstratie spectaculoasa. Facem o plimbare pe traseul montan, ne oprim la rau unde, chiar daca toti imi spun sa nu o fac eu tot beau cu mainile apa din rau, moment in care sunt trimis direct in copilarie, cand beam apa din izvoarele de pe Meses. O luam cu greu spre casa… Concediul este spre final. Ingandurat, stau si ascult muzica in casti, cu gandul la ce am vazut in acele zile trecute. Pe langa privelistile superbe, pe langa munti si dealuri modelate de miile de ani de cand sunt acolo, ma gandesc si la oameni. La rautatea cu care distrug natura in diferite moduri, cu druja, cu fumul si chiar cu gunoaiele ce acopera iarba de un verde deosebit, cu masinile si fabricile care sunt facute fara a se gandii ca poate distrug aceasta frumusete de lume ce o avem.

Tu, cititorule, sper sa aduci o schimbare acestei mode distrugatoare, chiar si prin simplul fapt de a curata dupa tine si a arunca mizeria la gunoi. Iti multumesc!

Oamenii legii

           In seara asta ma plimbam prin centrul orasului dupa o zi de munca… Povestim, ne plimbam, incercam sa ajungem acasa sa ne incalzim mainile si sa gatim cina…
‎            In mijlocul orasului vedem un barbat cazut la pamant, tremura, era intr-o criza si cativa oameni in jurul lui sunau la 112. Intreb ce s-a intamplat cu bietul om, am primit raspuns ca este beat… Cand ma uit printre oamenii adunati in jurul celui cazut, vad masina politiei locale la 5 metri si in lateralul masinii un domn politist isi aranja parul in geamul masinii. Ma duc la el sa ii spun ca langa el moare un om si ca  trebuie sa faca ceva. Raspunsul : „Suna la 112!”. Automat i-am spus sa mearga sa vada ce se intampla cu omul ala cazut… In timp ce se chinuia sa isi traga picioarele pe trotuarul inghetat ( nervos probabil ca l-a observat un prost de cetatean) se mai intoarce sa mai strige la acel prost ca : „Mai avem si alte treburi!!!”.
‎            Domnule politist nu uitati ca sunteti angajat al statului pentru cetateni! Nu uitati ca un cetatean care, chiar daca nu va plateste salariul trebuie ajutat de catre un om al legii… Un om valoareaza mai mult decat frizura facuta in geamul masinii ! Sau poate ca ma insel (spuneam mai devreme ca sunt prost)…
‎ Din pacate aceasta este realitatea…
‎ Multumesc… Multumesc pentru ca ma faceti zi de zi sa   las totul si sa plec…
‎ PS: Imi iubesc tara, dar detest majoritatea oamenilor din ea…